Cablul electric – ghid de alegere și punere în operă pentru instalații sigure și durabile

Ce tip de cablu electric folosim în instalațiile noastre electrică? Raspunsul corect este: depinde. Depinde de tipurile de circuite, lungimea circuitului, pe unde sunt trase circuitele electrice pe toata lungimea (aparent, îngropat în tencuială, prin copex, pozate pe structură de lemn, expuse la umiditate sau UV), ce consumatori alimenteaza, câți conductori sunt necesari pentru fază, care este puterea maximă necesară la capătul circuitului. 

Infrastructura electrică a unei clădiri reprezintă un sistem tehnic complex, ascuns în structura pereților și a planșeelor, care are obligația de a funcționa impecabil pe parcursul a zeci de ani. Asta dacă nu dorim să renovăm la 2-3 ani pentru că avem de tras circuite noi pentru lumină, prize generale și alți consumatori dedicați. Alegerea cablurilor și conductorilor potriviți nu constituie o simplă formalitate pe lista de materiale, ci decizia tehnică fundamentală care dictează siguranța întregului imobil.

Fiecare tip de cablu este proiectat și testat cu un scop precis, având caracteristici mecanice, termice și chimice strict adaptate mediului în care urmează să fie exploatat. Utilizarea unui cablu cu o izolație nepotrivită pentru un anumit mediu duce invariabil la degradarea materialului plastic, apariția curenților de fugă, scurtcircuite și, în cel mai grav scenariu, la declanșarea unui incendiu. Punerea în operă necesită respectarea unor reguli riguroase de pozare, dimensionare a secțiunii conductorului și execuție a conexiunilor, garantând astfel transferul energiei fără pierderi de tensiune și fără încălzire periculoasă a traseelor.

​Selectarea materialului conductor influențează direct performanța instalației

La baza oricărui cablu electric se află metalul care facilitează transportul electronilor. Deși piața materialelor industriale folosește diverse aliaje, pentru instalațiile electrice rezidențiale și comerciale de joasă tensiune, discuția se poartă între două elemente de bază:

• Cuprul. Reprezintă materialul suprem pentru cablajele interioare. Are o conductivitate electrică excelentă, fiind depășit doar de argint. Rezistența sa mecanică permite îndoiri repetate fără a se rupe, iar coeficientul de dilatare termică redus asigură stabilitatea conexiunilor din doze și din tabloul electric pe termen lung. Deci reprezintă prima alegere.
• Aluminiul. Este un metal mult mai ușor și semnificativ mai ieftin decât cuprul. Se utilizează preponderent pentru rețelele aeriene de transport al energiei electrice și pentru cablurile de branșament de secțiuni mari. Totuși, aluminiul are un dezavantaj critic numit fluaj la rece. Sub presiunea mecanică a unui șurub de strângere, aluminiul cedează și se deformează în timp, ducând la slăbirea contactului electric. De asemenea, oxidează rapid în contact cu aerul, formând un strat izolator care generează încălzire excesivă. Din aceste motive, utilizarea conductoarelor de aluminiu în interiorul locuințelor pentru secțiuni mici este o practică interzisă în prezent.

Ca echivalență, vă prezentăm mai jos un tabel de echivalență între conductorul de cupru și cel de aluminiu pentru secțiunile uzuale. Se observă că mereu secțiunea conductorului de aluminiu este mai mare decât cea a conductorului de cupru. Conductorul electric de auminiu necesită spații și tuburi copex mai voluminoase pentru a trasa circuite și coloane electrice. 

Tabel de echivalență Cu ↔ Al (secțiuni uzuale)

Conductor electric monifilar sau multifilar?

​Conductorul unifilar rigid reprezintă standardul pentru traseele fixe din pereți

Cel mai cunoscut și utilizat tip de conductor în instalațiile electrice clasice din România este conductorul rigid, marcat tehnic cu denumirea H07V-U sau tradiționalul FY. Acesta este format dintr-o singură sârmă masivă de cupru, acoperită cu un strat izolator din policlorură de vinil (PVC).

Construcția sa masivă îi conferă o rigiditate mecanică ridicată. Această proprietate îl face extrem de potrivit pentru introducerea prin tuburile de protecție (copex sau tub rigid) care sunt deja montate și tencuite în pereți. Conductorul rigid își păstrează forma, permițând electricianului să îl împingă sau tragă pe distanțe lungi prin tubulatură, mai ales dacă traseul este relativ drept. Cu toate acestea, rigiditatea devine un dezavantaj în momentul în care traseul prezintă multe coturi la 90 de grade. Tragerea mai multor conductoare unifilare printr-un tub cutat cu multiple unghiuri necesită utilizarea unei șufe de tragere și a unui lubrifiant special pentru cabluri, pentru a preveni frecarea și deteriorarea izolației. Conexiunile realizate cu acest tip de conductor în dozele de derivație sunt extrem de solide și stabile mecanic.

​Conductorul multifilar flexibil simplifică execuția traseelor sinuoase

Alternativa la conductorul rigid este varianta flexibilă, cunoscută sub denumirea tehnică H07V-K sau MYF. Secțiunea de cupru nu mai este formată dintr-un singur fir masiv, ci din zeci de fire foarte subțiri, torsadate împreună (răsucite), acoperite de o izolație din PVC.

Această structură îi conferă o flexibilitate excepțională. Este cablul preferat de mulți instalatori moderni deoarece se pliază ușor în dozele de aparataj aglomerate, trece fără efort prin tuburile copex cu raze de curbură strânse și reduce semnificativ timpul de execuție a cablajului. Mai mult, flexibilitatea îl face imun la vibrații, motiv pentru care este utilizat exclusiv pentru cablarea internă a tablourilor electrice și a automatizărilor industriale. Cu toate acestea, normativele actuale nu recomandă conductor flexibil în instalațiile fixe, aici incluzând și circuitele electrice. Acesta se poate utiliza maximal în clasicele prelungitoare de diferite lungimi, care reprezintă o utilizare temporară, și în tablourile electrice pentru a ușura legarea anumitor magistrale și ramuri de circuite electrice.

Alegerea conductorului flexibil impune o regulă tehnică absolută la realizarea conexiunilor. Introducerea directă a firelor lițate în bornele cu șurub ale siguranțelor sau ale prizelor este strict interzisă. Șurubul va tăia și va strivi firele fine de cupru, reducând secțiunea activă și creând un punct de supraîncălzire. Capetele conductoarelor flexibile trebuie obligatoriu sertizate cu pini terminali tubulari din cupru cositorit, folosind un clește special, transformând astfel capătul flexibil într-unul rigid, capabil să suporte presiunea mecanică a prinderii.

​Conductor electric cu manta, armare sau cu rezistență sporită la foc?

Cablurile cu manta dublă asigură protecție sporită în medii solicitante

În multe situații, instalarea tuburilor de protecție încorporate în zidărie nu este posibilă sau eficientă. Pentru aceste scenarii, se utilizează cabluri care integrează mai mulți conductori izolați (3 conductori electrici pentru instalațiile P+N+PE: fază, nul, împământare sau 5 conductori electrici pentru instalațiile 3P+N+PE: 3xfază, nul, împământare) într-un singur înveliș exterior. Cel mai comun reprezentant este cablul CYY-F sau echivalentul său european NYM-J.

Acest cablu dispune de o izolație primară pe fiecare fir de cupru, un strat intermediar de umplutură care absoarbe șocurile mecanice și o manta exterioară groasă din PVC. Sufixul „-F” indică proprietatea de întârziere la propagarea flăcării. Această construcție robustă permite montarea cablului direct pe pereți (pozare aparentă) folosind cleme de fixare, instalarea în paturi de cabluri metalice sau așezarea directă pe tavanul fals din gips-carton, fără a mai fi necesară introducerea într-un tub copex suplimentar, atâta timp cât traseul nu este expus loviturilor mecanice directe. Acest conductor electric reprezintă soluția ideală pentru hale industriale, garaje, subsoluri sau construcții din lemn unde protecția izolației trebuie să fie maximă.

​Cablurile armate permit pozarea directă în pământ fără tubulatură suplimentară

Alimentarea cu energie electrică a unei anexe gospodărești, a iluminatului exterior sau a sistemului de automatizare a porții necesită trasee subterane. Introducerea unui cablu clasic cu manta de PVC în pământ este o greșeală care duce la defectarea instalației în scurt timp. Acizii din sol degradează plasticul, iar mișcările terenului de compresie sau așezare gravitațională pot întinde și rupe conductorii.

Soluția tehnică obligatorie este utilizarea cablului armat, marcat de obicei cu indicativul CYABY. Acest cablu deține o protecție mecanică extremă, formată din benzi de oțel zincat înfășurate strâns peste izolația conductoarelor, acoperite la rândul lor de o manta exterioară din PVC rezistent. Armătura de oțel face cablul imun la presiunea pământului, la mușcăturile rozătoarelor și la șocuri mecanice accidentale.

Procedura de punere în operă impune săparea unui șanț cu o adâncime minimă de 80 de centimetri. Pe fundul șanțului se așază un pat de nisip cu o grosime de 10 centimetri, peste care se pozează cablul armat. Se adaugă un nou strat de nisip de 10 centimetri pentru a proteja mantaua cablului de pietrele ascuțite din sol. Peste acest strat de nisip se montează obligatoriu o bandă de avertizare din folie galbenă sau roșie din PVC, care va alerta orice persoană care va face săpături în viitor asupra prezenței unui traseu electric periculos îngropat, înainte ca sapa sau excavatorul să atingă cablul.

​Cablurile rezistente la foc mențin funcționalitatea sistemelor critice în caz de incendiu

Clădirile publice, spitalele, școlile, centrele comerciale, dar și casele inteligente moderne includ sisteme electrice a căror funcționare nu poate fi întreruptă în momentul izbucnirii unui incendiu. Echipamente precum pompele de hidranți, desfumătoarele, ascensoarele de evacuare și iluminatul de siguranță trebuie să rămână active. Cablurile cu izolație din PVC sunt complet inutile în acest scenariu, deoarece PVC-ul se topește rapid și eliberează gaze toxice și fum dens, opac, care intoxică și blochează evacuarea persoanelor.

Cablurile speciale pentru aceste aplicații poartă indicative precum NHXH sau E90. Ele sunt fabricate din materiale fără conținut de halogeni (Halogen-Free) și emit o cantitate extrem de redusă de fum (Low Smoke Zero Halogen – LSZH). Izolația conductoarelor conține polimeri speciali și benzi din mică, un mineral care rezistă la temperaturi extreme.

Tipurile uzuale de cabluri electrice ignifugate sunt:

Indicativul E30 sau E90 certifică faptul că acest cablu, deși este expus direct la flăcări deschise cu o temperatură de peste 800 de grade Celsius, va continua să transporte energie electrică fără a intra în scurtcircuit timp de 30, respectiv 90 de minute. Instalarea acestor cabluri necesită sisteme de susținere (cleme, jgheaburi metalice) certificate la rândul lor pentru aceeași rezistență la foc. Astfel se asigură că întreg traseul electric nu se va prăbuși mecanic din tavan înainte ca izolația să cedeze termic.

​Cablurile pentru instalații fotovoltaice rezistă decenii la radiații ultraviolete extreme

Odată cu expansiunea sistemelor de energie solară rezidențiale, pe acoperișurile caselor circulă curenți continui de mare putere. Interconectarea panourilor fotovoltaice și traseul până la invertor se realizează într-un mediu extrem de agresiv. Temperatura pe un acoperiș acoperit cu tablă neagră pe timpul verii poate atinge 80 de grade Celsius, în timp ce iarna coboară sub -20 de grade Celsius. Mai mult, expunerea zilnică la radiațiile ultraviolete distruge structura moleculară a materialelor plastice standard, care devin casante și crapă în câțiva ani. La toate acestea se adaugă faptul că în sistemele fotovoltaice se produce curent continuu, extrem de periculos pentru om sau alte obiecte în caz de contact direct.

Pentru acest mediu a fost dezvoltat cablul solar, standardizat sub indicativul H1Z2Z2-K. Conductorul este format din fire de cupru subțiri și flexibile, acoperite cu un strat de staniu (cupru cositorit) pentru a preveni oxidarea în medii cu umiditate ridicată. Izolația sa este cu totul specială, fiind formată din polimeri reticulați prin bombardament cu electroni, o tehnologie chimică care face materialul imun la razele UV, la atacul ozonului și la variații bruște de temperatură. Un cablu solar de calitate garantează o durată de viață minimă de 25 de ani sub cerul liber, egalând durata de viață a panourilor pe care le deservește, prevenind astfel riscul formării unui arc electric de curent continuu pe acoperiș.

Cablul electric – ce restricții și recomandări de dimensionare avem?

​Dimensionarea secțiunii conductorului previne topirea izolației sub sarcină

Trecerea curentului electric printr-un conductor metalic întâmpină o anumită rezistență. Această rezistență generează căldură, un fenomen cunoscut sub numele de efect Joule. Rolul dimensionării secțiunii transversale (grosimii) a cablului este de a asigura că suprafața de cupru este suficient de mare pentru a transporta cantitatea necesară de electroni fără a se încălzi la o temperatură care să topească izolația de plastic. Alegerea se face respectând reguli inginerești precise. Cele mai uzuale secțiuni de conductor electric pentru instalațiile rezidențiale sau circuite simple sunt:

• 1,5 mmp. Este secțiunea destinată exclusiv circuitelor de iluminat. Suportă un curent nominal de 10 Amperi, fiind mai mult decât suficientă pentru corpurile de iluminat moderne cu tehnologie LED.
• 2,5 mmp. Reprezintă secțiunea standard pentru toate circuitele de prize de uz general dintr-o locuință. Se protejează obligatoriu cu o siguranță de maximum 16 Amperi în tabloul electric sau dacă circuitul este mai lung și consumul estimat este mai redus se pot folosi siguranțe automate de 10 sau 13A.
• 4 mmp. Se folosește pentru circuite dedicate consumatorilor mari. Cuptoarele electrice profesionale, unitățile exterioare ale sistemelor de aer condiționat puternice sau boilerele electrice cu rezistențe mari necesită această secțiune, care se protejează cu disjunctoare automate de 16, 20 sau 25 de Amperi.
• 6 mmp. Această secțiune este rezervată pentru plitele electrice cu inducție, care pot absorbi puteri instantanee de peste 7 kW, sau pentru coloanele de alimentare care fac legătura între blocul de măsură stradal și tabloul general al casei în cazul locuințelor de mici dimensiuni. De asemenea, este secțiunea minimă recomandată pentru circuitul dedicat unei stații de încărcare pentru mașini electrice sau pentru coloana de alimentare a unui etaj într-o casă mai mare.

Atenție! Subdimensionarea cablurilor în raport cu consumul instantaneu solicitat duce rapid la supra încălzirea lor. topirea izolației și incendierea traseului (pereți, podele, tavane false). Supradimensionarea lor, pe de altă parte, complică nejustificat montajul și ridică costul instalației electrice, conductoarele prea groase fiind greu de pliat corect în interiorul dozelor de aparataj. Totuși, dacă ar fi de ales între un conductor electric cu secțiunea mai mică sau cu secțiunea mai mare, recomandăm secțiunea mai mare . Astfel ulterior în exploatare se reduc multe riscuri și este mai ușoară o viitoare extindere.

​Factorii de corecție termică modifică capacitatea reală de transport a cablului

Valorile standard de curent suportate de un cablu (de exemplu, 16 Amperi pentru un cablu de 2,5 mmp) sunt calculate de producători în condiții ideale de laborator. Condițiile de testare în laborator presupu că acel cablu stă singur, la o temperatură ambiantă de 30 de grade Celsius, și are suficient aer în jur pentru a se răci. În realitatea șantierului și a montării cablurilor electrice condițiile însă sunt complet diferite.

Atunci când pozezi un traseu electric prin interiorul unui perete de gips-carton umplut cu vată minerală, capacitatea de disipare a căldurii scade dramatic. Izolația termică a casei acționează ca o izolație și pentru cablu, menținând căldura în jurul conductorului. În mod similar, introducerea a 10 conductoare distincte în același tub de plastic larg înseamnă că firele din centrul mănunchiului nu mai au contact cu un aer rece, ci sunt încălzite suplimentar de conductoarele vecine. Ventilația pasivă este aproape inexistentă.

Aceste situații impun aplicarea unor factori de corecție sau de declasare (derating) pentru un cablu electric. Un cablu de 2,5 mmp strâns într-un mănunchi aglomerat sau îngropat în termoizolație ar putea să nu mai suporte în siguranță 16 Amperi, ci doar 12 sau 13 Amperi. Inginerii proiectanți țin cont de aceste detalii și recurg adesea la creșterea secțiunii conductorului electric la 4 mmp doar pentru a compensa lipsa de răcire a traseului, asigurând astfel o temperatură de funcționare sigură în diverse scenarii de exploatare intensivă.

​Căderea de tensiune pe distanțe lungi dictează supradimensionarea cablurilor

Un alt parametru critic care invalidează regulile simple de dimensionare este lungimea traseului electric. Cu cât un cablu este mai lung, cu atât rezistența sa totală este mai mare. Când curentul electric străbate această distanță, o parte din tensiune se pierde pe drum sub formă de căldură.

Să luăm exemplul alimentării unui motor pentru o poartă culisantă situată la 60 de metri distanță de tabloul electric principal. Dacă motorul este un mic consumator, de 300 sau 500 Wh, tentația ar fi utilizarea unui cablu electric cu secțiunea de 1,5 mmp, corect? Totuși, din cauza lungimii de 60 de metri, rezistența conductorului de cupru va determina o cădere de tensiune la capătul de linie. În loc de 230 de Volți, motorul porții ar putea primi doar 205 Volți. Motoarele alimentate la o tensiune sub limitele nominale se încălzesc excesiv, își pierd din forță și se ard prematur.

Normativele tehnice impun ca pierderea de tensiune de la tabloul electric până la cel mai îndepărtat consumator să nu depășească 3% pentru circuitele de iluminat și 5% pentru restul consumatorilor. Pentru a respecta această regulă pe distanțe lungi, singura soluție tehnică este mărirea diametrului conductorului. Prin urmare, pentru motorul situat la 60 de metri distanță, instalatorul va folosi un cablu de 2,5 mmp sau chiar de 4 mmp, exclusiv pentru a reduce rezistența traseului și a asigura furnizarea unei tensiuni corecte la destinație. 

​Cablul electric – Codul culorilor garantează siguranța viitoarelor intervenții asupra tabloului

Sistemul electric al unei clădiri este operat și modificat pe parcursul a decenii de diferiți electricieni. Pentru a nu transforma fiecare intervenție într-un joc mortal de ghicit firele, industria a implementat un cod universal al culorilor pentru izolația conductoarelor. Respectarea strictă a acestui cod distinge o lucrare profesională de o improvizație periculoasă. Totuși, recomandarea de bază este ca și în cazul utilizării unui cod al culorilor, electricianul profesionist să testeze de fiecare dată situația efectivă în teren pentru că poate avea mari suprize.

Codul culorilor utilizat în prezent în România este:

• Maro, Negru, Gri, Roșu. Aceste culori sunt alocate exclusiv conductoarelor de fază (cele aflate sub tensiune periculoasă). Într-o instalație monofazată, culoarea predominantă este maro. În sistemele trifazate, se folosesc toate cele trei culori pentru a diferenția fazele (maro->L1, negru->L2, maro->L3).
  Chiar și ordinea acestor conductori este importantă, atunci când se leagă consumatori proiectați a fi trifazați cum sunt motoarele electrice. Schimbarea ordinii culorilor poate determina alt sens de rotație pentru motorul electric, de exemplu.
• Albastru deschis. Această culoare este rezervată strict conductorului de nul de lucru (N).
• Verde-Galben. Aceasta este culoarea vitală a sistemului de protecție. Indică exclusiv conductorul de împământare (PE).

Este o greșeală tehnică gravă și un act iresponsabil utilizarea unui fir verde-galben sau albastru pentru a transporta faza de la un întrerupător la un bec, doar pentru că instalatorul a rămas fără cablu maro pe șantier. Orice tehnician care va desface ulterior acea doză va presupune că firul verde-galben este sigur pentru atingere, expunându-se unui risc de electrocutare letală. Indisciplina în respectarea codului culorilor compromite întregul fundament al securității muncii în instalații.

​Protejarea cablurilor prin tubulatură adecvată prelungește durata de viață a instalației

Cablurile individuale (FY sau MYF) trebuie instalate în pereți doar în interiorul unor tuburi de protecție. Rolul tubulaturii este dublu. Protejează mantaua subțire de PVC a conductorilor împotriva zgârieturilor provocate de tencuială și pietriș și, la fel de important, permite înlocuirea facilă a firelor peste zeci de ani, fără a sparge zidăria.

Tubul riflat flexibil (cunoscut generic sub numele de Copex) este cel mai utilizat material pentru pereții din zidărie de cărămidă sau BCA. Acesta se pozează în șanțuri frezate și se acoperă cu ipsos. Pentru un montaj aparent sau pentru traseele lungi de pe tavan, se utilizează tubul din PVC rigid. Acesta oferă o estetică impecabilă, fiind perfect drept, și prezintă un coeficient de frecare intern extrem de redus, făcând tragerea cablurilor mult mai ușoară.

În cazul construcțiilor cu un risc mare de incendiu, cum sunt casele pe structură de lemn, normele tehnice din multe țări impun cerințe suplimentare. Tubulatura folosită trebuie să fie obligatoriu din plastic ignifugat, care nu întreține arderea, sau chiar din țeavă metalică flexibilă. În plus cablul electric permis a fi utilizat trebuie să nu poată arde cu flacără deschisă.

Un detaliu tehnic crucial la pozarea în tuburi este gradul de umplere. Introducerea cablurilor până la umplerea a 90% din diametrul interior al tubului este o execuție eronată. Lipsa aerului va duce la supraîncălzirea traseului, iar tragerea sau înlocuirea firelor va fi fizic imposibilă din cauza frecării masive. Regula de bune practici prevede un grad de umplere de maxim 30-40% din volumul util al tubului de protecție.

​Execuția corectă a conexiunilor în doze elimină principalul risc de incendiu electric

Statisticile inspectoratelor pentru situații de urgență arată că incendiile de natură electrică nu pornesc, de regulă, la mijlocul unui traseu de cablu, ci în dozele de ramificație unde se realizează legăturile între fire. O conexiune slabă are o rezistență electrică ridicată. Când curentul trece prin ea, se comportă ca filamentul unui bec, generând o căldură intensă care va aprinde rapid doza de plastic și materialele din perete.

Pentru a asigura siguranța, electricienii au la dispoziție metode consacrate și testate mecanic.

• Cositorirea (sudura cu fludor). Este metoda tradițională, extrem de solidă. Conductoarele de cupru se curăță de izolație pe o porțiune de aproximativ 4-5 centimetri, se răsucesc strâns împreună folosind un clește patent pentru a forma un nod mecanic puternic. Apoi, acest nod este încălzit și impregnat total cu aliaj de staniu și plumb (fludor) topit. Rezultă un bloc de metal masiv cu o rezistență de contact aproape nulă. Conexiunea se izolează cu bandă specială și tub termocontractabil. Această metodă nu mai este recomandată în prezent datorită riscurilor care apar în timp.
• Clemele de conexiune rapidă (tip Wago). Reprezintă standardul modern de instalare. Aceste cleme conțin mecanisme interne cu arc din oțel inoxidabil. Firul de cupru dezizolat este împins în locaș, iar arcul presează conductorul pe o lamelă de cupru. Avantajul imens al acestor cleme este presiunea constantă. În timp, cuprul supus unor cicluri de încălzire și răcire se contractă și se dilată. O îmbinare mecanică simplă se va slăbi, însă arcul clemei Wago va urmări deformarea firului, menținând o forță de apăsare perfectă pe parcursul deceniilor.
• Cleme de conexine cu șurub sau clema tip rigleta (luster clemă). Aceste tipuri de cleme nu se mai utilizează în doze sau în prelungirea unor cleme. În timp șuruburile se pot slăbi datorită încălzirii cablurilor și conexiunea poate deveni foarte periculoasă. În plus, chiar mie mi s-a întâmplat ca după peste 10 ani astfel de cleme, la înlocuire în cazul unor lămpi exterioare, să mi se pulverizeze pur și simplu în mână. Întrebarea ar fi de ce aceste tipuri de cleme sunt încă larg comercializate în marile magazine de DIY.

Simplul act de a răsuci firele cu mâna și de a le înfășura în bandă izolatoare (metoda „românească” neautorizată) este principala rețetă pentru crearea unui contact imperfect și a unui arc electric distructiv. Întrebarea rămâne doar când va izbucni incendiul.

​Separarea curenților tari de curenții slabi previne interferențele electromagnetice

Locuințele actuale sunt cablate nu doar pentru energie electrică de 230V, ci și pentru date. Cablurile de rețea (UTP/FTP), cele coaxiale pentru televiziune, sistemele de alarmă și cablurile de interfonie formează rețeaua de curenți slabi.

Curentul alternativ care tranzitează cablurile de alimentare generează un câmp electromagnetic variabil în jurul său. Dacă un cablu UTP de internet este pozat în același tub cu un cablu care alimentează un cuptor electric sau este fixat pe perete la o distanță mai mică de câțiva centimetri de acesta pe distanțe lungi, câmpul electromagnetic va induce curenți paraziți în firele subțiri de date. Rezultatul constă în pierderi de pachete de date, conexiuni de internet instabile și purici pe ecranele sistemelor de supraveghere video.

Regulile de instalare impun o separare fizică strictă. Traseele de curenți tari și curenți slabi trebuie trase prin tuburi complet separate, instalate în șanțuri distincte pe pereți, cu o distanță de gardă de minimum 15-20 de centimetri între ele. Acolo unde încrucișarea traseelor este absolut inevitabilă, aceasta trebuie să se realizeze la un unghi de 90 de grade, reducând astfel la minimum zona de interferență. Pentru instalațiile sensibile de rețea, se optează pentru utilizarea cablurilor de date ecranate (FTP/STP), prevăzute cu o folie subțire de aluminiu care blochează o parte din radiația electromagnetică exterioară.

​Măsurătorile de izolație validează calitatea execuției înainte de punerea sub tensiune

Ultimul pas înainte de a astupa șanțurile cu ipsos, de a monta prizele și de a ridica siguranțele în tabloul electric este validarea lucrării prin teste de laborator realizate pe teren. Faptul că becul se aprinde nu înseamnă că instalația este perfect sigură.

În timpul tragerii cablurilor prin pereți, a îndoirilor repetate sau a fixării lor cu cleme, există un risc major ca izolația subțire din PVC să fi fost zgâriată de o muchie ascuțită a cărămizii sau perforată de un șurub montat greșit de muncitorii din șantier. Dacă firul de fază are o tăietură microscopică în izolație care atinge un perete ușor umed, se va putea crea un curent de fugă foarte mic.

Pentru a detecta aceste anomalii ascunse vederii, electricienii utilizează un instrument profesional, o marcă cunoscută fiind Megger. Acest aparat injectează un curent continuu de înaltă tensiune (de obicei 500V sau 1000V) în conductoare și măsoară rezistența izolației față de împământare și între fază și nul. Valoarea obținută trebuie să fie de ordinul sutelor de mega-ohmi. O valoare mică indică clar o fisură pe traseu. Fără această testare meticuloasă a calității cablării, punerea sub tensiune ar putea duce la declanșarea imediată și repetată a siguranțelor diferențiale din tablou, forțând proprietarul să caute defectul abia ulterior, după ce peretele a fost finisat și vopsit, generând distrugeri și costuri suplimentare nejustificate.

Recomandări de utilizare a cablurilor într-o casă nouă

Sunt multe lucruri care trebuie luate în considerare la o casă nouă. Și nu dorim ca după o scurtă perioadă de la mutare să începem să facem renovări pentru că nu au fost luate în calcul toate aspectele constructive, de exemplu că instalația electrică nu corespunde necesarului de putere și siguranței în exploatare. Iată mai jos câteva recomandări de bună practică care te pot scuti de bătăi de cap și cheltuială suplimentară ulterior.

Tipurile de cablu electric recomandate sunt:
Pentru circuite fixe (în pereți / tencuială / tub):

-> Cablu electric din cupru rigid tip FY / H07V-U / H07V-R în tub din PVC cu dimensiune corespunzătoare

-> Cablu electric tip NYM / CYKY (mai robust, uzual în construcții noi)

-> Pentru coloana de alimentarea generală a locuinței de la FDCP în tabloul general  utilizează din start un cablu armat 3P+N+PE de secțiune corespunzătoare. Chiar dacă utilizezi în primă etapă din cablul electric doar o fază, nulul și conductorul de împământare, dacă vei dori o extindere în viitor îți va fi mult mai ușor să o realizezi. 

-> Atenție, evită cablurile flexibile în pereți (nu sunt pentru montaj fix, chiar dacă par mai ușor de tras)!

-> Atenție, în cazul unei case pe structură de lemn folosește doar cablu electric ignifugat din gama NHXH. Alege și protecție suplimentară de copex! 

Alte recomandări practice:
-> Implică-te în proiectul tău! Da, trebuie să aplezi la un proiectant de instalații electrice dar nu îl lăsa pe el să decidă tot. Gândește-te suplimentar la stilul tău de viață, cum ai vrea să utilizezi spațiul, ce hobby-uri ai sau ce necesități electrice pot să apară în 2-3-10 ani. Nu proiectantul în instalații sau electricianul vor locui în viitor în casa ta și după va fi tardiv să dai vina pe ei că proiectul nu a fost reușit. Discută cu ei și cere explicații, spune ce vrei să obții.

Poate vrei întrerupătoare la o înălțime mai mare sau mai mică, trepte iluminate LED sau să faci sudură în garaj. Sau vrei o anexă lângă casă în 2 ani și multe prize exterioare pentru diverse proiecte externe. Sau dorești cel mai amplu sistem video cu video proiecție și sistem ultra de sunet. Dacă nu comunici toate cerințele nu vei găsi după execuție prizele și puterea instalată necesară.

-> Nu utiliza cablul electric din aluminiu. Deși este mai ieftin, crește mult riscurile de incendiu și cablurile trebuie supradimensionate.

-> Trage toate cablurile prin tuburi din PVC rigid cu secțiune suficient de mare pentru a permite ventilația pasivă. 

-> Toate circuitele electrice ar trebui să fie dedicate fiecărei camere, încât să se poată realiza o izolare simplă și clară a lor. Poate în viitor vei dori să realizezi o automatizare doar pentru acel spațiu, fără să afectezi și alte prize din spații cu perete comun (se practică realizarea de prize pe fețe opuse ale aceluiași perete prin legarea la același circuit)

-> Plasează din start suficiente prize în dormitor, living, holuri și bucătărie suficient de separate și distribuite spațial. Când vei dori să realizezi diverse modificări sau vei amplasa corpuri de mobilier vei dori să ai acces la suficiente prize rămase accesibile ușor, fără să muți mobila. Sau poate în viitor vei configura altfel camera și prin modificare vei acoperi exact peretele care conține majoritatea prizelor.

-> Plasează din start suficiente prize în dormitor, living, holuri și bucătărie suficient de multe ca număr. Recomandarea pare similară cu recomandarea de mai sus, dar acum se referă la numărul lor. În timp numărul consumatorilor electrici va crește: un aparat de aer condiționat pe hol și încă unul în living sau birou, un televizor în dormitor, un router wifi pe hol, umidificator de aer în dormitor, un foehn în baie, un aspirator ocazional pe tot traseul sau un robot inteligent de curățare într-o stație de încărcare etc. Iarna poate să apară o aerotermă sau un calorifer electric într-o cameră mai rece.

Alt loc care se aglomerează constant este bucătăria și pare greu de crezut câte electrocasnice pot deveni rezidenți permanent conectați la curent. Frigiderul stă mereu în priză, dar poți avea și un expresor de cafea, un air fryer, un sandwich maker, un toaster, un mixer, un juicer profesional, un aparat de copt pâinea, un filtru UV sub chiuvetă cu osmoză integrată, o mașină de spălat vase sau una de spălat rufe, o plită cu inducție, un cuptor electric șamd. În practică nu vei dori să scoți mereu din priză câte ceva ca să introduci alt consumator care este poate permanent. Iar utilizarea de prelungitoare pe cablu flexibil ar trebui să fie o situație temporară de doar câteva ore, nu permanentă. Deci alege din start să ai suficientă putere instalată și în bucătărie, suficiente circuite individuale și suficiente prize încât să rămână și o rezervă.  

-> Dacă vei utiliza în viitor acumulatori ca sursă de backup alege ce consumatori critici ai (alimentați în orice condiții) și care să fie non-critici. Când spunem consumatori critici ne referim la router, sistem de alarmă, pompă de apă, deschidere ușă poartă și garaj, alimentare centrală pe gaz (paradoxal, dar putem să avem gaz în instalație și să nu avem curent electric caz în care vom sta în frig), pompe de circulație pentru termoșemineu sau puffer, iluminat (doar consumă în prezent câțiva wați un bec), frigider și ladă frigorifică. Astfel în cazul unei pene de curent prelungite vei putea să ai consumatori minimali care să îți ofere mult confort: să ai căldură, să deschizi poarta, să poți lucra de acasă, să nu se strice mâncarea din frigider, să ai un sistem de alarmă activ. 

-> Nu combina  circuitele pentru consumatorii critici cu cei non-critici. În caz de avarie dacă nu ești atent rezervele din baterii se pot epuiza rapid de consumatorii non-critici conectați la același circuit. De exemplu un aparat de aer condiționat uitat pornit poate goli rapid bateriile, la fel și un air fryer conectat la același circuit cu frigiderul.

-> Utilizează din start conductor electric cu secțiune mai groasă pentru circuitele electrice. În caz de consum sporit de curent electric nu vei înlocui întreg circuitul sau nu vei trage unul nou, ci vei putea doar schimba siguranța automată din tabloul electric cu una mai mare. Un exemplu clasic, vrei să înlocuiești un aparat de aer condiționat din living de 12.000 BTU cu unul de 24.000 BTU. Sau într-un circuit de 3 prize vei utiliza simultan un air fryer și o mașină de făcut pâine, simultan.  

Construcția unei rețele electrice interioare durabile este un proces de inginerie aplicată. Fiecare metru de cablu electric reprezintă un element vital care contribuie la echilibrul energetic al casei. Diferențierea tipurilor de izolație în funcție de mediul ambiant, alegerea secțiunilor pe baza consumului real, respectarea normelor de pozare mecanică și execuția unor conexiuni impecabile în doze transformă infrastructura electrică dintr-un potențial pericol într-un sistem tăcut, eficient și absolut sigur pentru deceniile care urmează.